Localitatea Horoatu Crasnei, în anul 1270, este amintită sub denumirea de “Huruath” și aparținea cetății Crasna, an în care regele Ștefan separă acest teritoriu stabilindu-i hotarele. În anul 1808 în Horoat au fost recenzate 18 familii de “nemesi” (nobili). Numărul locuitorilor în 1847 a fost de 796 , în anul 1850 a scăzut la 632 .
În această perioadă istorică satul Horoat a primit mai multe denumiri: Choroat (1205- 1235), Huruath (1270), Horvathy (1733).
Strada principală s-a numit Heleșteu (Halasto),denumire provenită de la o balta mare peste care treceau mai multe punți, apa scurgându-se spre valea Crasnei.
Denumiri de străzi erau: Chisuta ( stradă mică), Ulița morii, Cioroca, Ulița cimitirului numită azi “Hostat”.
Înainte de construirea șoselei matca văii Crasna servea la circulație. Părțile de hotar aveau denumiri din care unele sau păstrat până azi cum ar fi : “Malomter” (șesul morii), Suai, Cosbilt, Pustă, Măjar, Catrici, Sub Carpini la poalele unei păduri de carpen
În locul zis “Groapa” (Vermek) ascundeau locuitorii averile , animalele când venea dușmanul.
Satul Stirciu
Are de asemenea un trecut interesant. Din documentele vechi reiese că satul Stirciu se găsea în vecinătatea castrului roman – Buciumii de azi.
Pe valea Ragului, drumul de comunicație cu castrul roman, la locul numit “Cetatuie” s-au găsit diferite obiecte de uz casnic care datează de pe vremea dacilor: fragmente și vase din ceramică, toporaș de piatră. Fortificația dacică este de tip promontoriu barat din două sensuri. Materialele arheologice descoperite încadrează fortificația în intervalul sfârșit de secol II i.C-I d.C.
Primele așezări au apărut după plecarea românilor, prin reatragerea locuitorilor mai spre șes unde au găsit pământuri mai fertile.
Din documentele existente la muzeul de istorie din Zalău reiese că la sfârșitul secolului XVII era în satul Stirciu familia lui Bogdan Gheorghe țăran iobag care prin faptul că a făcut parte dintr-o garnizoană de ostași moldoveni condusă de Ștefan cel Mare, a devenit liber pentru meritele sale în luptă împotrivă turcilor. El a primit titlul de nobil pe o diplomă scrisă pe piele de câine, dar neprimind și pământ i se spunea în derâdere “nobil în opinci”.
În jurul anilor 1800, satul Stirciu ,fiind sub ocrotire austro-ungară a primit denumirea de “Bogdanhaza” ( casa lui Bogdan ). Originea și proveniența denumirii de Stirciu nu se cunoaște.
Satul Seredeiu
Pârâul Seredei este amintit în anul 1270 de regele Ștefan al Ungariei într-o scrisoare familială când spune că pârâul Seredei este pe teritoriul cetății Crasna. Pe acest pârâu care izvorăște din munții Meseș ia ființă localitatea Seredeiu
Satul este amintit pentru prima dată în documente în anul 1413, locuitorii se ocupau cu creșterea vitelor, agricultura. În secolul al XIV-lea se amintește că Seredeiu era împărțit în două: Seredeiu de Sus și Seredeiu de Jos, fapt care a rămas până azi cu denumirea de Satul de Sus și Satul de Jos.
În anul 1556, venind moldovenii și muntenii în ajutorul lui Sigismund de Zapolyai, aceștia au devastat acest ținut. Comitatele din “Partium” din care făcea parte și comitatul Crasnei de care aparținea satul Seredeiu, sunt transformate în pașalâcuri turcești.
În anul 1561, pașa de la Buda, a pustiit întreg ținutul Crasnei. În 1890, numărul locuitorilor era de 951 de suflete din care 916 români , 13 germani , 9 maghiari și 13 alte etnii.
Satul Hurez
Prima atestare documentară a localității provine din anul 1481, când satul apare sub numele de villa olachalis Bagolyfalwa, Bagolhaza. Alte atestări documentare provin din anii 1492 Bagolhaza, 1508 Also-Bagolfalva, Bagolfalwa, 1519 Bagolfalwa, 1520 Meszesalji Bagollyfalva, 1546 Bacholhaza, 1648 Bagolyegyflawa, 1733 Hurez, 1750 Bagojflava, 1760-1762 Bagolyfalva, 1808 Bagolyujfalu, Bagolyfalu, 1854 Bagolyfalwa, Huhurez, 1900 Bagolyfalu, 1930 Hurez Poniţa, 1966 Hurez. Din anul 1968 a înglobat în marginile sale satul Poniţa. Satul Poniţa a fost atestat documentar pentru prima oară în anul 1481 sub numele de Boronamezew. Alte atestări documentare provin din anii 1497 Boronamezo, 1520 Borona-Mezo, 1546 Boronamezö, 1549 Boronamezeu, 1850 Boronamezö, Pojnyitza, 1854 Boronamezö, Poieniţa, 1900 Boronamezö, 1930 Hurez-Ponița, 1966 Ponița.